Descoperă punctele de recoltare sânge din București

Programeaza-te online pentru recoltare analize decontate/gratuite

Analize Medicale Decontate

Analizele medicale decontate / gratuite sunt disponibile pentru toți plătitorii la fondul CNAS, indiferent de statutul lor: angajați, liber profesioniști, pensionari cu venituri din pensii ce depășesc 740 de lei sau persoane care contribuie din proprie inițiativă.

Atât programările, cât și recoltările de sange pot fi realizate de către toți asigurații, in mod gratuit, costul analizelor fiind decontat de CAS, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care medicul trimițător are încheiat un contract. Acest lucru se realizează respectând, în același timp, limita bugetului alocat de către C.A.S.M.B și C.N.A.S. Pentru a vă asigura accesul la servicii de calitate, vă recomandăm să vă programați în avans și să prezentați biletul de trimitere în original pentru a beneficia de analizele medicale decontate de care aveți nevoie.

Există însă și câteva categorii care au dreptul la servicii de asistență medicală, chiar dacă nu contribuie la fondul destinat asigurărilor sociale de stat. Aceste categorii includ copiii până la vârsta de 18 ani, elevii, ucenicii și studenții cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani și care nu au venituri din muncă, femeile însărcinate și lauzele care nu au nici un venit sau au venituri sub salariul minim brut pe economie, persoanele care satisfac serviciul militar în termen, cele care se află în concediu medical, concediu medical pentru sarcină și lăuzie ori în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 7 ani, persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau alocație de sprijin, pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei.

Pentru mai multe informații despre drepturile și obligațiile asiguratului CNAS, vă invităm să consultați site-ul www.cnas.ro.

CUM BENEFICIEZI DE ANALIZE MEDICALE DECONTATE

Pentru a beneficia de recoltarea analizelor decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, este necesară programarea prealabilă și prezentarea în original a biletului de trimitere. Această procedură poate fi efectuată fie direct în punctele de recoltare sange Simona sau in laboratoarele medicale Simona, fie online, în funcție de data la care vor fi alocate fondurile de către Casa de Asigurări de Sănătate (C.A.S.).

Programeaza-te online pentru recoltare analize decontate/gratuite

CE DOCUMENT IMI PERMITE SĂ BENEFICEZ DE ANALIZELE MEDICALE GRATUITE

BILETUL DE TRIMITERE este un document cu regim special, unic în țară, întocmit în trei exemplare. Un exemplar este păstrat de către medicul care a emis trimiterea, iar cele două exemplare rămase sunt înmânate asiguratului. Acesta din urmă depune biletul la furnizorul de servicii medicale clinice, în cazul nostru, într-unul dintre punctele de recoltare de analize Simona, pentru a beneficia de analize medicale gratuite, decontate de CAS. Furnizorul de servicii medicale clinice păstrează un exemplar, iar celălalt exemplar este depus la casa de asigurări de sănătate în cadrul raportării lunare a activității.

*Biletul de trimitere are o valabilitate de 30 de zile începând cu momentul emiterii de către medicul care a efectuat trimiterea.

CUM PROCEDEZ DUPA OBTINEREA BILETULUI DE TRIMITERE DE LA MEDIC

Pacientul se va prezenta in unul din punctele de recoltare Simona cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist aflat in contract cu casa de sănătate (CAS).

Analizele recomandate de medicii de familie se efectueaza în judeţul în care este inregistrat cabinetul lor. Nu există restricţii pentru alegerea medicului de familie de aceea este posibil ca un arondat să aibă medicul de familie în alt judeţ. În acest caz, poate beneficia de analize în judeţul unde este înregistrat medicul trimiţător. De obicei pacienţii se arondează la un medic de familie din oraşul lor de domiciliu. În acest caz pot face analize gratuite doar la un furnizor de servicii medicale din judeţul lor de domiciliu.

Analizele recomandate de medicii de specialitate se efectuează în judeţul cu a cărei casă de sănătate are contract medicul. Dacă pacientul a primit de la medicul de familie o recomandare pentru consult de specialitate şi alege să meargă la un medic specialist din alt judeţ, atunci se aplică aceeaşi regulă, analizele se fac în judeţul cu care are contract medicul trimiţător, la un laborator agreeat de casa judeţeană de sănătate.

Pentru recoltarea analizelor medicale decontate, vă invităm să programați o vizită în centrul ales, fie printr-o programare online, fie direct la una dintre punctele de recoltare analize medicale:

Este important de menționat că probele de urină și materiile fecale destinate analizelor decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.A.S) trebuie predate în ziua recoltării. Pentru a asigura validitatea analizelor, nu se pot efectua ulterior.

Pentru a vă pregăti corespunzător înaintea vizitei la centrul de recoltare, vă recomandăm să consultați informațiile din ghidul pacientului disponibile aici. Astfel, veți avea o experiență mai eficientă și fără probleme în procesul de recoltare a analizelor medicale decontate.